Formular înscriere tabără schi Platoul Soarelui


    Perioada taberei*: -


    Date personale participant

    Nume*:

    Prenume*:

    Data nașterii*:

    CNP*:

    Grădinița/școala de proveniență :


    Date personale părinți/tutore/curator

    Nume și prenume mamă/tutore/curator *:

    CNP*:

    Adresă domiciliu*:

    Telefon mobil*:

    Adresă e-mail*:


    Nume și prenume tată/tutore/curator :

    CNP :

    Telefon mobil :


    Informații suplimentare despre participant

    Suferă participantul de alergii sau intoleranțe ? DaNu

    Dacă da, vă rugăm să detaliați :

    Urmează un regim alimentar ? DaNu

    Dacă da, vă rugăm să detaliați :


    Istoric medical

    Are probleme de auz ? DaNu

    De văz ? DaNu

    De comportament ? DaNu

    A suferit entorse, luxații, fracturi ? DaNu

    Vă rugăm să prezentați la intrarea în tabără o adeverinți medicală care să ateste faptul că paticipantul este clinic sănătos și apt pentru a participa în tabăra de schi.

    Dacă participantul are o problemă medicală acută sau cronică sau o dizabilitate care i-ar putea afecta șederea, sunteti obligați să ne transmiteți toate informațiile înainte de confirmarea înscrierii, pentru a ne asigura că măsurile speciale ce se impun se încadrează în cerințele taberei.

    Dacă un participant are nevoie de tratament medical, acesta îi va fi administrat de un asistent medical sau va fi dus la spital/doctor de familie. Personalul taberei nu va administra nici un fel de medicament participanților fără a avea instrucțiuni specifice de la părinți.


    Termeni și condiții generale pentru înscrierea și participarea în tabăra de schi

    Înscriere

    Înscrierea este valabil realizată prin trimiterea formularului, completat integral și semnat de către unul dintre parinții/tutorii/curatorii participantului în tabără, precum și achitarea avansului de 1000 lei în contul indicat în ofertă.

    Scurtare perioadă tabără

    În situația în care apare un caz fortuit sau de forță majoră invocat prin probleme personale, inclusiv medicale, din costul total al taberei se vor rambursa contravaloarea următoarelor servicii :

    • serviciile de masă, începând din următoarea zi părăsirii taberei.
    • serviciile de transport pe teleschi (skipass), începând din următoarea zi părăsirii taberei.
    • serviciile de închiriere echipament schi (dacă este cazul), începând din următoarea zi părăsirii taberei.

    Costul acestor servicii, din costul total al taberei sunt :

    • 70 lei/persoana/zi pentru serviciile de masa
    • 50 lei/persoană/zi pentru serviciile de skipass
    • 25 lei, respectiv 35 lei (dacă este inclusă și casca)/echipament/zi pentru serviciie de închiriere

    Anulare înainte de începerea taberei

    Dacă anularea se realizează cu mai mult de 14 zile înainte de data de începere a sejurului, atunci avansul achitat prin transfer bancar/depunere de numerar se returnează, mai puțin 10 lei, păstrați pentru acoperirea comisionalor bancare (de încasare și returnare a avansului).

    Avansul achitat cu tichete de vacanță (pe suport hârtie sau card) nu va putea fi restituit sub formă de bani. Acest avans va fi păstrat pentru o rezervare ulterioară sau transferat către o altă familie, la solicitarea deponentului.

    Solicitările de anulare primesc dată certă în momentul primirii acestora pe e-mail. Dacă anularea se realizează cu mai puțin de 14 zile înainte de data de începere a sejurului, atunci avansul achitat nu se restituie.

    Comportamentul participanților

    Ne dorim ca toți participanții la taberele noastre să se simtă excelent și să-și amintească cu mare plăcere de vacanța alături de noi, având un comportament disciplinat față de personalul taberei și față de colegi. Regulile de mai jos sunt create pentru a oferi tuturor participanților și personalului o atmosferă relaxantă, armonioasă și în deplină siguranță.

    În cazul în care se întâmplă abateri grave de comportament, indisciplină, încălcare a normelor de conviețuire și participare la tabără, tulburarea ordinii și liniștii publice și private, complexul turistic Platoul Soarelui îți rezervă dreptul de a retrage imediat participanții din tabără fără notificare scrisă prealabilă. Eventualele cheltuieli efectuate pentru plecarea anticipată și imediată vor fi suportate în întregime de către reprezentanții legali ai participanților. În această situație, nu se va returna nici o sumă pentru zilele rămase neefectuate în tabără.

    În cazul în care, din culpa participantului, au fost provocate daune materiale patrimoniului taberei sau patrimoniului public ori privat, reprezentații legali ai participanților vor suporta integral contravaloarea acestora.

    În tabara Platoul Soarelui nu sunt permise nici un fel de substanțe stupefiante, halucinogene, etnobotanice, bauturi alcoolice și țigări.

    Reguli obligatorii pentru participanți

    • Să participe la toate orele de schi, la activitățile organizate în scopul și interesul taberei, exceptând situațiile speciale când vor solicita permisiunea organizatorului taberei pentru neparticipare. Lipsirea la orele de schi, chiar la începutul taberei, poate duce la o discrepanță atât de mare între nivelul participantului și restul grupei, încât vor fi necesare ore suplimentare efectuate în mod individual și suportate de către părinte/tutore/curator.
    • Să respecte timpul de odihnă și să mențină liniștea în dormitoare după începerea programului de odihnă și de somn.
    • Să nu intre în dormitoarele altor participanți, decât cu acordul lor.
    • Să nu bruscheze/agreseze în nici un fel colegii și personalul taberei. Agresiunea verbală sau fizică nu va fi tolerată. În cazuri repetate, grave, vor fi excluși din tabără.
    • Dispozitivele electronice de orice fel vor fi închise în timpul activităților taberei și în timpul orarului de somn.

    Participanții care încalcă aceste reguli sau care au un comportament anti-social vor fi excluși din tabără.

    Plângeri

    Pentru orice problemă apărută pe perioada desfășurării taberei, trebuie să anunțați imediat organizatorul pentru o soluționare optimă și rapidă. În caz contrar, solicitările ulterioare nu mai pot fi primite.

    În situația în care plângerea nu poate fi soluționată imediat, aceasta trebuie formulată în scris sau prin e-mail, în termen de 15 zile de la întoarcerea din tabără, menționând numele și prenumele participantului și perioada în care acesta s-a aflat în tabără, precum și orice alte informații relevante plângerii.

    Soluționarea plângerii adresată organizatorului taberei, înregistrată verbal sau telefonic se va soluționa în termen de 3 zile, iar cea depusa în scris sau e-mail în termen de 30 de zile de la data primirii ei.

    Este interzisă adresarea cererilor de orice fel monitorilor de schi.

    Cereri speciale și bani de buzunar

    Orice mențiune specială sau cerere trebuie trecută pe formularul de înscriere (dietă, tratament medicamentos de administrat, anumite cerințe etc) urmând ca organizatorul să decidă dacă acestea pot fi duse la îndeplinire sau nu. Neîndeplinirea unei cerințe speciale nu reprezintă o încălcare a contractului. Nu se acceptă cereri condiționale. Nu garantăm prezența unui anumit monitor de schi în tabără și, dacă acesta participă ca monitor de schi în tabără, nu garantăm faptul că va fi monitor la grupa copilului Dvs.

    Participanții vor păstra banii de buzunar asupra lor sau îi vor depozita în bagajul propriu în cameră. Dacă vor fi lăsați nesupravegheați, la vedere în camere sau în alte locuri, o faceți pe propria răspundere. Organizatorul nu este răspunzător pentru eventualele pierderi ale banilor de buzunar în cazul în care nu se respectă de către participanți cele menționate anterior.

    Protecția datelor cu caracter personal și materiale promoționale

    Datele din prezentul formular vor fi folosite exclusiv de către organizatorii taberei de schi în scopul desfășurării optime a taberei și nu vor fi divulgate către terțe persoane.

    Monitorii de schi, precum și un responsabil media vor fotografia și filma participanții din tabere. Cei care nu doresc să fie filmați sau fotografiați au dreptul să refuze, înștiinând organizatorul taberei anterior începerii taberei. Platoul Soarelui își rezervă dreptul de a folosi aceste materiale pentru materialele promoționale viitoare ale firme, pe site sau în broșuri.

    Vă rugăm să precizați aici eventualele solicitări sau informații pe care le considerați relevante despre participant și nu au avut un alt câmp alocat în cadrul formularului :

    Părintele, tutorele, curatorul participantului în tabără declară că își dă consințământul și este de acord cu conținutul prezentului formular, a fost informat, a citit și a înțeles cuprinsul acestuia, a oferit toate informațiile utile și necesare pentru buna desfășurare a taberei.

    Data*:
    Efectuați semnătura în chenraul de mai jos*: